Mondexo
Cum lucram

Din momentul în care ne-ai încredințat misiunea de a realiza mobilier Mondexo pentru casă ta, lucrurile sunt foarte organizate și previzibile, în baza unui proces de lucru eficient și etapizat, iar la baza acestuia stă comunicarea, pentru că totul să fie conform așteptărilor și chiar să le depășească.

Mondexo

Când dorești să ne întâlnim?

Mondexo

Consultanta

Această etapă este esențială, deoarece me asigurăm că găsim soluțiile potrivite pentru nevoile și dorințele tale. Discutăm despre stilul de mobilier potrivit spațiului în care va fi așezat mobilierul, despre tipul de materiale pe care le vom folosi, alegem detaliile și elementele decorative și stabilim modul de implementare.

De asemenea, căutăm variantele perfecte de organizare și de optimizare a spațiului, precum și locul electrocasnicelor, pentru a ști precis dacă sunt încorporate sau la vedere. Iar pentru a ne asigura că varianta agreată este și cea mai fericită pentru fiecare tip de proiect în parte, de cele mai multe ori apelăm la un designer de interior.

Mondexo

Masuratori

Proiectare

Executie

Montaj

De ce sa ai mobilier intr-un concept
de design interior

Când vine vorba de mobilier custom, realizat din materiale premium, într-un stil englezesc sau contemporan (mai puțîn accesibil în România), suntem de părere că este nevoie și de un concept de design interior. Astfel, se poate pune in valoare spațiul, iar imaginea de ansamblu, după montaj, trebuie să exprime armonie vizuală.

Este un mod prin care noi ne respectăm muncă de creație și considerăm că un produs de calitate presupune aportul mai multor tipuri de specialiști și nu presupune doar calitatea materialelor.

Astfel, ne asigurăm că mobilă va rezistă generații întregi și că va transmite un mesaj al bunului gust și al calității muncii noastre.

Cand doresti sa ne intalnim?

Selecteaza data, ora si un contact pentru a reveni la tine in cel mai scurt timp

Selecteaza pentru ce doresti sa dicustam